RECENZIE: Evadarea, Încercările Focului, Tratament Letal (Labrintul #1, #2, #3) de James Dashner

Totul este pe cale să se schimbe...

Când Thomas se trezește într-un loc necunoscut, nu-și amintește decât cum îl cheamă. Mintea îi este ca o foaie albă. În jurul lui se află mai mulți băieți, care îi urează bun-venit în Poiană – un loc înconjurat de ziduri de piatră. La fel ca Thomas, Poienarii nu au nici o idee despre felul în care au ajuns acolo și nici din ce motiv.

Tot ceea ce știu este că, în fiecare dimineață, porțile de piatră către labirintul care îi înconjoară se deschid și că în fiecare seară se închid la loc. Şi, la fiecare treizeci de zile, un nou băiat apare acolo, adus cu un lift. Așadar, Thomas era așteptat.

Cu totul neașteptat, a doua zi este trimisă acolo și o fată – prima fată din grup. Şi mai surprinzător decât sosirea ei este mesajul pe care îl aduce. Thomas ar putea fi mai important decât ar fi crezut vreodată. Numai de-ar putea să scoată la iveală secretele întunecate îngropate înăuntrul minții sale.

Evadarea (Labirintul #1) de James Dashner (editura Litera, 2015)

Am fost curioasă de această trilogie, de când m-am apucat de blogging, însă atunci erau doar două volume publicate. Cu filmul şi toată vâlva, s-a publicat şi al treilea şi am reuşit să iau pachetul vara trecută, citindu-le tocmai acum.

Trebuie să recunosc că am fost surprinsă, tot auzisem de cât de displăcută era trilogia, dar asta nu mă îngrijora. Am descoperit că, fiecare carte în parte, luată individual are ceva al ei, trilogia însă dezamăgeşte în final, luată ca un tot, în mare parte datorită concluziei sale.

Prima carte, Evadarea, ne introduce în lumea lui Thomas, un băiat de aproximativ 16 ani, trimis într-un Labirint cu memoria ştearsă. Thomas este introdus în lumea din Poiană, încercând să se obişnuiască cu Poienarii şi limbajul lor specific. Totul se schimbă însă când o fată este introdusă în Poiană, purtând cu ea un mesaj alarmant. Lucrurile se schimbă drastic pentru Poienarii care încearcă să înţeleagă ce se întâmplă cu lumea lor.

După cum am spus, probabil că luate individual fiecare carte are misterul ei, însă ca şi trilogie nu reuşeşte să mă impresioneze, îmi lasă doar un gust amar.

Evadarea este plină de mister şi acţiune, momente de tensiune şi noi prietenii. Misterul este cel care m-a atras şi m-a făcut să dau pagină după pagină, nerăbdătoare să văd dacă Labirintul are o soluţie.

Mi-au plăcut personajele şi modul lor de a forma relaţii, având în vedere că toţi cu excepţia unei fete, erau băieţi. Thomas, Newt şi Minho sunt un trio descurcăreţ, care învaţă pe parcurs să aibă încredere în gândirea şi acţiunile celorlaţi. Îmi plac punctele de vedere masculine, oferă de obicei o perspectivă interesantă asupra lucrurilor şi Thomas trebuie să recunosc că m-a făcut să fiu curioasă în legătură cu personalitatea lui şi implicarea lui viitoare în acţiunile Poienarilor şi în succesiunea evenimentelor din Poiană.

Limbajul folosit de personaje, în Poiană, poate fi ciudat la început, însă eu am trecut uşor peste acest lucru şi nu mi s-a părut enervant, plus că în celelalte volume acest limbaj dispare aproape complet.

Punctul de vedere a lui Thomas şi amintirile răzleţe pe care acesta le are, adaugă acel suspans volumului şi te face să te gândeşti la cum se rezolvă Labirintul şi care este legătura dintre indiciile pe care le au Poienarii.

Încercările focului nu are plotul direct pe care îl avea Evadarea, pentru că sunt adăugate multe sub-ploturi pe parcurs şi situaţia devine confuză, în ceea ce priveşte cine de partea cui este. Din nou există misterul, însă parcă situaţia este şi enervantă pentru că până la urmă nu aflăm mare lucru din interior. Totuşi există o parte de descriere a lumii în care trăiesc personajele şi modul în care a fost aceasta afectată şi situaţia actuală care trebuie rezolvată. Sunt introduse şi guvernele şi organizaţiile care sunt la cârma unei lumii distruse.

Nu există însă, din nou, decât amintirile răzleţe ale lui Thomas care induc în eroare cititorul şi nu sunt aprofundate în convorbire cu niciun alt personaj, care ar putea lumina puţin situaţia.

Tot aici se conturează şi un triunghi amoros, care nu îşi merită numele şi pe care nu se pune accentul foarte mult.

Totuşi volumul doi prezintă acelaşi nivel de suspans şi acţiune ca şi în primul volum, iar în ceea ce priveşte personajele există o dezvoltare uşoară din partea lor şi a modului în care au grijă de grup şi de persoanele apropiate lor. Sunt intoduse anumite personaje, care ar trebui să ridice semne de întrebare, însă devin foarte uşor de încredere.

În ceea ce priveşte Tratament letal, este un volum care m-a dezamăgit foarte mult, pentru că oricât aş fi vrut să-mi placă, ştiam de la început că situaţia nu o să fie pe placul meu.

Având în vedere evenimentele din primele două volume, în mintea mea erau conturate anumite acţiuni logice pe care personajele urmau să le facă, însă care au fost ignorate din încăpăţânarea foarte necaracteristică a acestora.

Cu cât citeam mai mult din Tratament letal cu atât simţeam că autorul parcă s-a plictisit să-şi explice lumea şi vrea să ne ţină în ceaţa printr-o decizie foarte necaracteristică personajului său principal, Thomas. Există întrebări la care nu avem răspuns şi există multe acţiuni care nu îşi au rostul.

Practic vedem persoanajele care au încercat să rezolve o situaţie de două volume aruncând totul pe apa sâmbetei şi luând-o la fugă. De asemenea anumite personaje sunt date deoparte pe motive care nu au nicio logică, având în vedere toate cunoştinţele lui Thomas despre lumea în care trăieşte, şi punându-se accentul pe anumite personaje care sunt acolo la momentul potrivit şi pentru care nu am simţit niciun pic de simpatie.

Finalul nu ştiu ce anume vrea să reprezinte, pentru că nu rezolvă nimic din problema iniţială şi ne aruncă într-un paradis care ar fi fost imposibil, ţinând cont de explicaţiile din volumul doi. Acel triunghi amoros din volum doi este „rezolvat” cum nu se poate mai urât, lăsând personajul principal la fel cum a început, fără a se dezvolta prin alegerea luată.

Recomand această trilogie? Recomand volumul unu, iar dacă acesta vă prinde încercaţi şi doi, cu volumul trei am cele mai multe probleme şi nu ştiu dacă ar putea reprezenta o încheiere statisfăcătoare pentru cititorii acestei trilogii. Dacă doriţi mister şi multă acţiune, Evadarea este cu singuranţă o alegere potrivită.